La finalul turului, Cristi Borcea a declarat pe un ton extrem de dur: „M‑am săturat, o să aveți o surpriză când o să vedeți lista pentru Dinamo II! Cine mai greșește, indiferent de nume o să joace pe la Botoșani, o să stea în hoteluri de două stele și o să meargă 14 ore cu autocarul!”.
Și acționarul s-a ținut de cuvânt. În urmă cu jumătate de lună, site-ul oficial al clubului a publicat lista primelor zece nume cu dinamoviști care pot fi trimiși la „satelit”. În momentul în care și-au văzut numele pe „lista neagră”, jucătorii au avut reacții opuse. Unii nu au fost deranjați, alții au fost puși în fața faptului împlinit și s-au mulțumit doar să „mustăcească”, în timp ce alții au trecut la fapte.
L-au contactat pe președintele executiv și l-au anunțat franc. „Cristi, noi nu putem să jucăm la Dinamo II!”. La întrebarea „de ce?”, jucătorii aveau pregătit și răspunsul. „Avem clauză în contract, uite, citește, nu putem fi trimiși la satelit!”, au spus cei în cauză, fluturându-și angajamentele în fața lui Borcea spre stupoarea acestuia”. Cei trei fotbaliști care nu pot fi trimiși la Dinamo II sunt Cristi Munteanu, Emilian Dolha și Ousmane N’Doye.
Lista neagră
Dolha
Cristi Munteanu
Pulhac
Lucian Goian
Torje
N’Doye
Adrian Cristea
Zicu
Cristian Daminuță
Moți
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER